miercuri, 23 august 2017

Margaret Atwood -"Femeia comestibilã"

Cum devine femeia obiect de consum. Dar nu într-o carte încrâncenatã, ci într-una plinã de umor (destul de negru pe alocuri, adevãrat). Marian, o tânãrã care lucreazã în telemarketing, acceptã sã se cãsãtoreascã cu prietenul ei, un avocat de viitor, dintr-o bizarã inerţie conformistã pentru a se mula pe aşteptãrile pe care societatea le are de la o femeie, în ciuda propriilor dubii privind relaţia lor. Continuã totuşi sã se vadã cu un tip total opus vieţii ei ordonate şi previzibile.

Aceastã delãsare în voia sorţii duce, desigur, la o disoluţie a eului care devine tot mai accentuatã pânã când criza identitarã nu mai poate fi suportatã. Marian pare sã-şi rezolve nevrotic conflictul ãsta refuzând mâncarea (simptom pe care ceilalţi sunt dispuşi sã-l normalizeze social sub forma stresului dinaintea nunţii). La petrecerea organizatã de Peter pentru a sãrbãtori şi unde Marian apare îmbrãcatã, coafatã etc. conform cerinţelor viitorului soţ, impasul ei psihic atinge apogeul şi situaţia trebuie sã explodeze cumva, bineînţeles tot în cheie culinarã. Rezolvarea constã, ironic, în transformarea înapoi a lui Marian din obiect consumat în consumator.

Inceputul:
"Stiu cã mã simţeam bine vineri când m-am trezit; poate doar ceva mai apaticã decât de obicei. Când am trecut în bucãtãrie sã-mi iau micul dejun, Ainsley era acolo, abãtutã: zicea cã fusese la o petrecere nereuşitã noaptea trecutã. Jura cã nu fuseserã decât studenţi la stomatologie, ceea ce o deprimase atât de tare, încât se consolase îmbãtându-se."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu