"A Brief History of Seven Killings" este de fapt o scurtã istorie a însoritei, dar sumbrei insule Jamaica, cu mașinaţiunile politice complicate susţinute de serviciile secrete americane și de reţelele mafiote interne (cu puţin ajutor internaţional și aici –mai ales pentru rafinarea înzestrãrii cu arme și a tipurilor de violenţe) care profitã de situaţia jalnicã din ghetouri (printre care faimosul Kingstone) unde oamenii nu au altã opţiune decât de a susţine clanurile asasine care conduc fiecare mahala.
"Is not like we never have good times and now have something to look forward to. We did have things going good and then it go to shit. Now is shit for so long that people grow up in shit thinking shit is all they is. But people need to know that. Maybe that too big for you. Maybe that too big for one book, and you should keep things close and narrow. Focused."
Nucleul cãrţii este încercarea de asasinare a lui Bob Marley (numit în carte "the singer", mai mult o prezenţã catalizatoare, de raportare a celorlalte personaje, decât un personaj de sine stãtãtor –nu vorbește niciodatã în carte, nu avem perspectiva lui, este conturat de modul în care le impacteazã pe restul personajelor și de felul în care acesta îl percep) care iniţiase o pace între clanurile mafiote, o pace beneficã și doritã de locuitorii ghetourilor, dar inconfortabilã pentru interesele politice și cele ale unui gangster minor aflat în plinã ascensiune.
Firul unitar al cãrţii este dat de fapt de vocea naratorului, de povestirea în sine (cumva în stil faulknerian, dupã cum afirmã chiar Marlon James în postfaţã). Fiecare capitol alterneazã vocile personajelor prinse în tot acest ghem de intrigi mafiote, politice, amoroase, din Jamaica anilor '60-'70 pânã la infiltrarea reţelelor jamaicane de distribuitori de droguri în New York-ul anilor '90.
Marlon James se pricepe foarte bine sã construiascã personaje. Este o diversitate de caractere uimitoare la el în carte: morţi (asasinaţi, evident) care își urmãresc ucigașii în așteptarea momentului când vor fi rãzbunaţi, femei care se agaţã de orice relaţie amoroasã ca de un posibil bilet de ieșire din Jamaica, spioni cu rivalitãţile lor și cu familii nefericite cã sunt nevoite sã trãiascã în mediul neprimitor jamaican, cele mai variate tipologii de mafioţi, de asasini plãtiţi, jurnaliști în cãutare de senzaţional, familiile din ghetou care trãiesc sub ameninţarea permanentã a celor mai îngrozitoare violenţe, familiile mai înstãrite, din afara ghetourilor, dar care nu sunt mai puţin scutite de violenţa care se scurge dinspre ghetouri etc.
Rareori mi s-a întâmplat sã gãsesc un scriitor bãrbat care sã creeze personaje feminine atât de realiste ca Marlon James. Sunt niște femei pragmatice, ancorate în realitate, sarcastice, lipsite de sentimentalisme inutile, sensibile, dar conștiente de violenţa din jurul lor de care își doresc sã scape prin orice mijloace le sunt accesibile.
O mostrã de gândire femininã a unui personaj enervat cã mereu este întrebatã: miss or missis ...? "You know, most of this feminism business was nothing more than white American women telling non-white women what to do and how to do it, with this patronizing if-you-become-just-like-me-you’ll-be-free bullshit, but if there’s one thing I agree with is damn, I hate when a man feels I’m obligated to disclose my marital status to somebody I don’t even know. Even this bullshit about status itself as if married and spinster are the only two choices for defining myself. Or because I’m a woman I’m supposed to have a status at all. Hey big boy, here’s my status. Hi, before I tell you my name here’s my status."
Marlon James nu este un scriitor care sã-și menajeze cititorul. Iţi ia câteva zeci de pagini pentru a te familiariza cu jargonul englez jamaican (dar ce rãsplatã când ajungi sã-i înţelegi umorul!), violenţele sunt descrise într-un mod naturalist care ar putea leza unele inimi mai slabe (o chestie ipocritã într-o societate ca a noastrã bombardatã în mod continuu de agresivitate), trebuie sã depui puţin efort pentru a lega între ele personajele (ceea ce, de altfel, merge în paralel și cu eforturile personajelor de a face fix același lucru), iar stilul, efervescent prin detaliile adunate și ineditul imaginilor create, cere o concentrare mare pentru a-i prinde farmecul.
Cam cum este descris haosul de la urgenţã unde este adus fiul unui gangster temut pe care medicii nu vor sã-l declare mort în faţa mulţimii de mafioţi adunaţi în spital: "By the time Benjy Wales got to the hospital the boy was pretty much a goner, all that was left was to call it. But Benjy’s body came with around three thousand party crashers, all spilling in and out of the ER. All that was left was for the doctor to call time of death, but because three thousand people are outside, expecting you to pull a Jesus because that’s what doctors do for a don, you go through the most ridiculous theater not named kabuki. Doctor Lopez was telling me all this."
Am vãzut cã romanul a fost recent tradus și la noi (încã nu am citit traducerea, dar sunt foarte curioasã sã vãd pasajele de jargon –mi se pare o muncã de traducere foarte complicatã). Acum sunt curioasã sã-i citesc și cealaltã carte, "The Book of Night Women", declarat unul dintre cele mai bune romane jamaicane a tuturor timpurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu