vineri, 19 septembrie 2014

Gary Shteyngart -"Absurdistan"


Mişa locuieşte în Sankt Petersburg, este fiul celui de-al 1238-lea cel mai bogat om din Rusia (poziţie care îi permite moştenitorului să învârtă banii cu lopata), trăieşte cu nostalgia paradisului american pierdut (studiase la Accidental College, s-a mutat în Manhattan, se îndrăgostise de o stripteuză pe jumătate puertoricană, pe jumătate negresă, Rouenna, femeia vieţii lui, desigur, şi a devenit dependent de psihoterapia doctorului Levine cu care îşi continuă din Rusia şedinţele la telefon pentru 350 de dolari pe oră) din cauza tăticului care i-a făcut, în plăcutul stil mafiot rusesc, de petrecanie unui magnat de prin Oklahoma.
Prin urmare, Mişa s-a ras pe bot de viza americană, singurul lucru care îl zdruncină din inerţia oblomoviană a celor jdemii de kilograme (este foarte gras) şi care-l face să lase confortul casei pentru a călători în micul, dar plinul de petrol Absurdistan unde are promisiunea unui paşaport fals belgian.

Mişa are toate şansele de a ne fi antipatic dacă nu ar fi ingenuitatea amuzantă cu care priveşte lumea şi cu care se trezeşte mereu în diverse situaţii hilare (episodul circumciziei pe la vreo 20 de ani fiind unul dintre cele mai reuşite).
Nici nu apucă Mişa bine să pună mâna pe mult râvnitul paşaport, că lucrurile o iau razna cu izbucnirea unui război civil între Svani şi Sevi pe motivul swiftian a direcţiei în care îşi ţinea Iisus picioarele când era răstignit pe cruce. Bineînţeles, ca orice război, şi acesta este doar un pretext pentru a facilita accesul multinaţionalelor la resurse naturale valoroase şi la infiltrări financiare extrem de profitabile în economia Absurdistanului.
Dar chiar dacă motivele acestui război sunt neserioase, victimele sunt cât se poate de reale. Iar această combinaţie de tragic şi satiră este punctul forte al cărţii, deşi se diluează de multe ori în tot felul de digresiuni sau repetiţii plictisitoare. Cum să nu-ţi placă comentariul că o ţară atrage atenţia şi compasiunea americanilor doar dacă numele ei poate fi folosit pentru a boteza un copil (sună bine Rwanda Jones, Timor Jackson etc., dar Absurdistan Meyer, doamne fereşte!)?!

Shteyngart se pricepe să creeze o imagine de ansamblu care să atragă atenţia, ştie cum să îmbine elementele şi cum să introducă acel moment în care perspectiva noastră suferă o ruptură prin care are acces la o realitate brutală ascunsă sub masca umorului. De asemenea, satira lui devine interesantă pentru că nu implică doar intelectul, nu se bazeză doar pe idei, pe opinii, ci include şi lucruri carnale, să-i spunem, de la mâncare la sex. Este o oarecare senzualitate în genul Gargantua şi Pantagruel în peripeţiile lui Mişa.

„Am luat-o de nebun, coborând de-a lungul digului, mişcând mâinile-n aer şi ondulându-mi şoldurile ca o mimoză travestită. Am trecut pe lângă călăreţul din bronz, statuia cretinului de Petru cel Mare, care, cu peruca-n vânt, încerca să escaladeze o stâncă abruptă şi-şi mâna calul spre nord, preferând zările zâmbitoarei Finlande în locul ruinelor acestui oraş întemeiat de mâna lui şi îndemnându-i pe toţi cei rămaşi fără viză UE să-l pupe sub coada iepei sale grase.”

„Absurdistan” îşi prinde cititorul prin aceste paragrafe satirice care îmbină de cele mai multe ori în mod reuşit umorul cu o privire critică asupra unei societăţi corupte, dominate în exclusivitate de bani, singurii care îţi permit să supravieţuieşti în naivitate, aşa cum i se întâmplă fericitului Mişa.

„Adevărul e că tătuca n-avea nici cea mai vagă idee ce dracu’ să facă cu mine. Trăia mai departe în lumea lui ideală, unde cea mai înaltă formă a binelui nu era creşterea plozilor, ci plecarea în Israel. Să te muţi acolo, să creşti portocali, să încropeşti băi rituale pentru femei la menstruaţie şi să-i împuşti pe arabi –ei bine, ăsta era singurul scop demn de urmat. Desigur că, după ce-a picat socialismul, a avut şi el în sfârşit ocazia de-a se îmbăta şi de-a risipi nişte bani pe-o plajă din Tel-Aviv, dar curând a descoperit că Israelul e-o ţărişoară de blegi nesentimentali, cu un ideal la fel de banal şi erodat ca al nostru. Cred că lecţia cea mai veritabilă a fost că libertatea devine adevăratul blestem al visurilor nutrite în captivitate.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu