miercuri, 22 martie 2017

Suki Kim–"Without You, There Is No Us"

O ocazie rarã de a citi despre contactul direct cu sistemul şi societatea din Coreea de Nord, mai ales cã vine de la o persoanã exterioarã acestei ţãri. Kim, o profesoarã americanã de origine sud-coreeanã, ajunge în Coreea de Nord pentru a preda engleza la copiii elitelor politice de acolo şi ne povesteşte aceastã experienţã de 6 luni, într-un stil mai mult eseistic decât jurnalistic, ceea ce face lectura şi mai interesantã.

Kim relateazã toate acele aspecte ale vieţii cotidiene care, mai ales dacã eşti un cititor român, îţi dau fior reci ştiind cât de aproape am fost de un asemenea sistem politic tiranic şi aberant. Singurul lucru plãcut care i se întâmplã este relaţia pe care o stabileşte cu studenţii ei, tineri la fel de curioşi şi interesaţi de ce se întâmplã în lume ca oricare alţii, care cu siguranţã gãsesc metode (ilegale, desigur) de a descoperi realitãţi din afara ţãrii, deşi adoptã cu sfinţenie legea auto-cenzurii astfel încât nimeni sã nu le suspecteze dorinţa de deschidere spre lucruri non-nord-coreene.
Pe de altã parte, Kim trebuie sã rezolve o dilemã dureroasã: educarea studenţilor de a gândi critic, de a-şi pune întrebãri, o parte atât de încurajatã în pedagogia vesticã, ar putea avea beneficii într-un mediu represiv cum e cel din Coreea de Nord sau nu ar face decât sã-i aducã pe aceşti tineri sã conştientizeze absurdul şi abuzurile în care trãiesc, fãrã ca sã le ofere şi puterea de a schimba ceva?
Totuşi semne de speranţã ies uneori la suprafaţã, de la scãpãrile studenţilor care par sã ştie de internet şi de alte lucruri din exterior interzise de regim pânã la aprobarea din partea autoritãţilor primitã de profesori ca sã le proiecteze studenţilor unul din filmele din seria Harry Potter. Parcã şi sistemul începe sã accepte cã izolarea şi abrutizarea extreme în care este ţinutã populaţia nu pot continua la nesfârşit.

"Time there seemed to pass differently. When you are shut off from the world, every day is exactly the same as the one before. This sameness has a way of wearing down your soul until you become nothing but a breathing, toiling, consuming thing that awakes to the sun and sleeps at the dawning of the dark. The emptiness runs deep, deeper with each slowing day, and you become increasingly invisible and inconsequential. That’s how I felt at times, a tiny insect circling itself, only to continue, and continue. There, in that relentless vacuum, nothing moved. No news came in or out. No phone calls to or from anyone."

sâmbătă, 18 martie 2017

Andrei Ruse -"Soni"

O carte uşor de citit (deşi subiectul v-ar putea lãsa o altã impresie) despre cum o tânãrã (Soni, deisgur), suferind de cancer în stadiu terminal, încearcã sã-şi trãiascã ultimele luni din viaţã într-un mod în care sã simtã cã a pierdut cât mai puţin din existenţã. Ceea ce presupune mult sex şi droguri. Stilul este unul degajat, realist, fãrã nici o teamã de a pune pe hârtie cuvinte altfel considerate tabu. Soni este o fatã cultã, cãreia nu-i este fricã de experienţe neconvenţionale şi care, cu sprijinul mamei, al celei mai bune prietene şi a oamenilor pe care îi cunoaşte în frenezia ei de a nu rata nimic din viaţã, reuşeşte sã transmitã o împãcare sincerã şi nelacrimogenã cu o situaţie limitã. O carte foarte bunã de recomandat adolescenţilor.

"Capitolul 1
Moartea nu se pune la întreţinere
A doua zi totul s-a întors pe dos. Dimineaţa a fost unul dintre acele momente în care nu ai voie, sub nici o formã, sã fii singur. Tocmai atunci, când orice prezenţã omeneascã, pânã şi sforãitul sâcâitor al Danei, m-ar fi fãcut sã mã simt mai puţin bolnavã, m-am trezit singurã."

sâmbătă, 11 martie 2017

Djuna Barnes -"Nightwood"

O carte micã, dar în care îţi prinzi urechile. Nu este, clar, pentru cei care citesc de amuzament. Dacã nu citiţi din pasiune pentru stilul unei cãrţi, nu vã atingeţi de "Nightwood". Scrisã într-un stil poetico-hipnotic foarte intens, cartea este alcãtuitã din juxtapuneri, elipse, ambiguitãţi, relativizarea timpului, subiectivând totul în imaginea unei lumi ciudate.
Pe scurt, îl avem pe Felix, reprezentantul tradiţiei (cam ultimul din aceastã specie pe cale de dispariţie), depãşit de relaţia lui cu nevastã-sa, fascinanta Robin, şi incapabil sã-l înţeleagã pe extravagantul copil rezultat din aceastã cãsãtorii; apoi apare Jenny care o seduce pe inconştienta (şi la propriu, din cauza alcoolului) Robin abandonatã în lumea ieftinã, sordidã, promiscuã, dar liberã şi fascinantã a barurilor pariziene ieftine, descoperitã în compania Norei, iubita lui Robin. Avem astfel un triunghi amoros format din egoista Robin, seducãtoarea Jenny şi devotata Nora. Nimic nu este idealizat de cãtre Djuna Barnes, suferinţa şi angoasa rãmân aceleaşi, indiferent dacã relaţiile sunt hetero- sau homo-sexuale, greşelile în dragoste se fac indiferent de gen.

Ca sã vã faceţi o idee despre stil, vã propun descrierea pe care o face Djuna Barnes spiritului de predator emoţional al lui Jenny:

"No one could intrude upon her, because there was no place for intrusion. This inadequacy made her insubordinate –she could not participate in a great love, she could only report it. Since her emotional reactions were without distinction, she had to fall back on emotions of the past, great loves already lived and related, and over those she seemed to suffer and grow glad.
When she fell in love it was with a perfect fury of accumulated dishonesty; she became instantly a dealer in second-hand and therefore incalculable emotions. As, from the solid archives of usage, she had stolen or appropriated the dignity of speech, so she appropriated the most passionate love that she knew, Nora’s for Robin. She was a `squatter` by instinct."

sâmbătă, 4 martie 2017

Deborah Levy -"Hot Milk"

Carte care s-a aflat pe short list la Man Booker-ul din 2016. Maturizarea unei tinere, Sofia, descoperirea şi asumarea propriei identitãţi, independenţa faţã de o mamã, Rose, care-şi somatizeazã problemele. Micul roman surprinde foarte bine acele tribulaţii prin care trecem fiecare atunci când încercãm sã ne punem ordine în cap şi în relaţiile cu ceilalţi, lipsa de sens a multora dintre gesturile şi deciziile noastre atunci când simţim cã trebuie sã facem ceva, orice, pentru a împinge lucrurile sã se mişte în orice direcţie ca sã ieşim dintr-un impas. Se simte acea tensiune interioarã care apare în preajma schimbãrilor când pendulãm între resemnarea cu situaţia actualã şi curajul de a ne elibera din starea aceasta de frustrare.

"I want to sit here with a lover, close, closer, touching. Instead I am here with my mother, who is a sort of career invalid."

Sofia trebuie sã renunţe la poziţia ei pasivã, la protecţia oferitã de gândul cã mama ei este dependentã de ea, pentru a merge în necunoscutul unei vieţi unde ar putea avea o tezã de doctorat interesantã în antropologie (sau nu), unde şi-ar putea gãsi (sau nu) un loc de muncã mai pasionant decât în cafeneaua londonezã unde abia reuşeşte sã se descurce cu banii. Iar Sofia are umorul şi prospeţimea necesare pentru a privi toate acestea cu detaşare şi amuzament:

"Yes, some things are getting bigger (the lack of direction in my life), but not the right things. Biscuits in the Coffe House are getting bigger (the size of head), receipts are getting bigger (there is so much information on a receipt, it is almost a field study in itself), also my thighs (a diet of sandwiches, pastries...). My bank balance is getting smaller and so are passion fruit (though pomegranates are getting bigger and so is air pollution [...]). [...] The worst part of my job is the customers who ask me to sort out their traveller’s wireless mouse and charging devices. They are on their way to somewhere else while I collect their cups and write labels for the cheesecake."

Cele douã îşi pun ipotecã pe casã pentru a achita tratamentul la o clinicã faimoasã din sudul Spaniei cu speranţa ca mama Sofiei sã nu mai aibã probleme cu mersul şi sã nu mai depindã atât de mult de fiica ei. In aproapele deşertul spaniol, pe malul oceanului, cea care trece prin transformãri dramatice este mai curând Sofia, întrucât simptomele lui Rose (aşa cum ne şi aşteptam) sunt de naturã psihicã, nu fiziologicã.

"She has forsaken her right to any kind of conversation with me because she has replaced her words with the surgeon’s knife. I cannot live with the violence of her intention or her imagination. In fact, I am not sure what kind of reality I am living in right now. I don’t know what is real. In this sense my own feet are not firmly touching the ground. I no longer have a grip. My mother has abdicated, resigned, relinquished, declined, waived, disclaimed everything and she has taken me down with her. My love for her is like an axe. She has grabbed it from me and is threatening to chop off her feet."

joi, 23 februarie 2017

Jhumpa Lahiri -"Pamânt neîmblânzit"

Jhumpa Lahiri este o câștigãtoare a premiului Pulitzer. Colecţia de opt povestiri "Pamânt neîmblânzit" surprinde problemele cu care se confruntã familiile indiene care trebuie sã se acomodeze mediului american, fãrã a se limita la dilemele specifice imigrantului, surprinzând dinamici familiale și relaţionale care adaugã substanţã personalã situaţiei de a fi într-o ţarã strãinã, de a crește și a prospera într-un pãmând neîmblânzit. Vieţile lor nu sunt date peste cap neapãrat de evenimente dramatice, dar devin profund marcate de schimbãri foarte relevante la nivel personal: trãdãri în dragoste, apropiaţi dependenţi de alcool, cãsãtoria copiilor cu non-indieni etc.

Personajele alcãtuiesc partea atractivã din cartea lui Lahiri. Avem un tatã vãduv care vine sã-și viziteze fiica și nepotul cu care dezvoltã o realţie neașteptat de strânsã, ferindu-se totuși de a-i anunţa cã și-a gãsit o nouã femeie cu care se înţelege bine și împarte hobby-uri.

"Singura tentaţie era bãiatul, dar știa cã bãiatul o sã-l uite. Ruma era cea cãreia trebuia sã-i aminteascã faptul cã acum, când soţia lui se dusese, chiar dacã el încã mai era în viaţã, nu mai era nimeni care sã aibã grijã de ea. Când o vedea pe Ruma acum alergând dupã Akash, culegând diferite lucruri din urma lui, ștergându-i urina de pe jos, responsabilã pentru orice dorinţã a lui, își dãdea seama cât de tânãrã fusese soţia lui când fãcuse toate lucrurile acestea, aproape o copilã. Pânã când soţia lui ajunsese la vârsta de acum a Rumei, copiii lor deja se apropiau de adolescenţã. Pe mãsurã ce copiii lor creșteau, pãreau tot mai puţin sã semene cu oricare dintre pãrinţi –vorbeau diferit, se îmbrãcau diferit, pãreau strãini din toate punctele de vedere, de la pãr pânã la formele picioarelor și ale braţelor. In mod ciudat, nepotul lui era acela cu care, deși era doar pe jumãtate bengalez, la urma urmei, și nu avea un nume de familie bengalez, simţea cã avea o legãturã biologicã directã, un sentiment al propriei sale persoane regãsite într-o altã fiinţã."

Uneori perspectiva se mutã la persoana întâi, ceea ce dã impresia de intimitate și autenticitate, accentuând însingurarea personajelor. Jhumpa Lahiri are talentul de a-și trasa personajele în mod discret, fãcându-le sã parã naturale, nu rezultatul unei construcţii literare.

vineri, 27 ianuarie 2017

Alan Hollinghurst -"The Line of Beauty"

Un alt câştigãtor al Man Booker-ului. Fundalul cãrţii este Anglia anilor '80, cu preferinţele pro- sau anti- Thatcher, cu high-class-ul londonez cu nasul pe sus, dar cu principii de moralitate destul de şubrede în realitate.
Nick Guest este, cum altfel şi poate puţin cam prea evident, musafir în casa familiei prietenului sãu de la Oxford, Toby, într-un cartier fiţos. Nick vine dintr-o familie modestã, cu tatãl vânzãtor de antichitãţi, şi îşi exploreazã homosexualitatea în marele oraş unde libertatea sexualã era în floare, din nefericire şi alãturi de conştientizarea rãspândirii nemiloase a îmbolnãvirii cu SIDA, mai ales în rândul homosexualilor. In timp ce familia lui Toby se preocupã de ascensiunea pe scena politicã, Nick este mai interesat de viaţa eroticã şi de latura esteticã a lucrurilor.

Romanul nu are o acţiune propriu-zisã (deşi apar câteva suprize), este mai mult o observaţie a înaltei societãţi britanice şi a oamenilor influenţi în politicã şi finante. De asemenea, familia Fedden are o dinamicã mai ciudatã, cu Toby care încearcã sã adopte ambiţiile sociale şi politice ale tatãlui, dar nostalgic dupã libertatea lui Nick de a-şi petrece timpul cu analize pe Henry James şi descoperiri sexuale, cu sora lui, Catherine, depresivã pânã la sinucidere, oscilantã între a se bucura de bunãstarea familialã şi dispreţul faţã de ipocrizia şi cupiditatea mediului în care trãieşte, cu Rachel, soţia lui Gerald, care îi tolereazã acestuia pânã şi infidelitatea pentru a pãstra aparenţele. Prin comparaţie, Nick este simplu, direct, cu un simţ al frumosului natural, firesc, mai ales cã el nu trebuie sã-şi protejeze mereu imaginea publicã, nu trebuie sã se preocupe de impresia socialã pe care o face, deşi simte adesea un complex de inferioritate atunci când se comparã cu viaţa de succes a prosperilor Fedden şi îşi dã de multe ori seama de poziţia lui precarã în mijlocul unei familii şi a unui grup social unde pare adesea un intrus.

Cel mai frumos lucru din carte este stilul. Nu cred cã romanul îşi propune sã demonstreze ceva. Este mai curând o contemplare a scurtei convieţuiri a lui Nick cu bogata şi ambiţioasa familie Fedden, cu deliciile sociale ale seratelor organizate de aceasta, cu intrarea în propria viaţã a tinerilor dupã Oxford, cu pericolul latent al unei boli crunte care ajunge sã defineascã relaţiile sexuale ale vremii. Alan Hollinghurst face o treabã bunã reuşind sã ţinã închegate toate aceste teme într-un roman unde plãcerea cititului nu se rezumã la acţiune, dialog, personaje, ci ţine de esteticã.

vineri, 20 ianuarie 2017

Milan Kundera -"La fête de l'insignifiance"

Recentul roman al lui Kundera (în fine, cam subţire pentru un roman; oricum, dã senzaţia mai mult de piesã de teatru) este, bineînţeles, despre lipsa de importanţã, de distincţie, de individualitate. Așa cum ne-am obișnuit de la scriitorul ceh, nu existã multã acţiune în carte; pe fundalul preocupãrilor boeme pariziene, se desfãșoarã contemplarea și analiza peisajului uman, a detaliilor lui. Intrebãrile pe care și le pun personajele sunt dintre cele mai derizorii, cum ar fi de ce fetele din ziua de azi preferã sã poarte bluze care le descoperã buricul. Dar și evenimente grave, cum ar fi moartea, devin fãrã importanţã, componente ale farsei cu care se terminã chiar și tragediile.
In centrul cãrţii se aflã patru personaje pe care cititorul le diferenţiazã cu dificultate. Aceștia sunt un grup de prieteni despre viaţa și trecutul cãrora nu aflãm multe lucruri, dar care își pierd timpul discutând despre vrute și nevrute în cafenelele pariziene sau în Jardin du Luxembourg și care au un lucru în comun: nu se iau foarte în serios. Mai rãmâne d’Ardelo, un tip foarte plin de sine și atent la propria imagine (ceea ce nu-l scapã de ridicol, ba dimpotrivã). Apoi urmeazã o serie de personaje care, chiar dacã atipice, sunt inspirate din istorie, cum ar fi Stalin și Mihail Kalinin (un șef de stat șters, dar care, paradoxal, va rãmâne în memoria omenirii mai bine decât teribilul Stalin).
Este o propunere de abordare a neputinţei pe care o resimţim cu toţi în faţa unei existenţe asupra cãreia nu avem nici un control și unde lucrurile serioase, puse în perspective, sunt la fel de nesimnificative ca dilema privind sexul îngerilor. Imbrãţișarea lipsei de însemnãtate a vieţii este cheia fericirii umane.